Slabeste noaptea

slabeste noaptea

slabeste noaptea

Google Plus Deşi e greu de crezut, se pare că acum chiar poţi slăbi fără să faci mare lucru: nu trebuie decât să dormi bine şi să ţii o dietă pe bază de proteine, fructe şi legume. Medicul Caroline Apovian, specialist în obezitate în cadrul Boston University School of Medicine, a descoperit că o dietă bogată în proteine are rolul de a accelera metabolismul peste noapte.

Specialista susţine că poţi slăbi chiar din prima noapte aproape de grame, iar în următoarele 6 zile poţi da jos slabeste noaptea la 4 kilograme. Oamenii de ştiinţă au descoperit că rolul somnului în curele de slăbire este foarte important.

slabeste noaptea

Astfel, în 8 ore de somn, organismul secretă mai multă leptină, ceea ce îţi va ţine în frâu pofta de mâncare. Dacă dormi puţin şi ai un somn agitat, corpul tău va secreta mai multă grelină, hormon care îţi va stimula apetitul.

slabeste noaptea

Cum se ţine dieta În prima zi, trebuie să consumi doar apă, sucuri de fructe şi legume, shakeuri cu proteine, care vor accelera metabolismul peste noapte. Pentru un shake proteic ai nevoie de 3 ouă, o banană, fibre solubile fulgi de orz sau de ovăz şi ml lapte.

slabeste noaptea

În următoarele 6 zile nu trebuie decât să adopţi o dietă bogată în proteine, pentru a menţine arderea grăsimilor într-un mod constant. Medicul susţine slabeste noaptea în aceste şase zile nu este interzis nici un aliment având, totuşi, grijă la porţiiiar legumele şi fructele sunt permise în cantităţi nelimitate în cazul în care apare senzaţia de foame.

slabeste noaptea

În cele 6 zile ai voie să mănânci carne slabă de vită, somon, ton, creveţi, piept de pui şi curcan, iaurt grecesc, fructe de pădure, ananas, salată verde, ulei de măsline, măsline, avocado, lapte de vacă, lapte de soia. De asemenea, din meniul tău zilnic nu trebuie să lipsească: 2 porţii de cereale integrale, 2 porţii de produse lactate, o porţie de legume bogate în amidon, 4 porţii de grăsimi sănătoase acizi graşi esenţialei Omega3 şi Omega6.

discuții