Postul cu apa slabire. Scaderea in greutate in postul negru – cazuri detaliate

Victoria Lungu: „Am slăbit 7 kg în timpul postului”
Paula Rotaru Cura de slăbire de 7 zile cu apă, mai precis postul negru în care consumi doar apă, capătă din ce în ce mai mulţi adepţi, unii susţinând că au slăbit spectaculos şi au scăpat de toxinele din corp, fără să îşi pună sănătatea în pericol. Specialiştii avertizează însă că lipsa caloriilor şi, implicit, a nutrienţilor din alimentaţie poate duce la grave dezechilibre în organism şi favorizează depunerea alarmantă a kilogramelor, odată încheiată perioada de restricţii. Trebuie să precizăm din start că această cură cu apă nu trebuie urmată decât după documentare temeinică şi, desigur, după o vizită la medic! Recomandări Postul — o detoxifiere inteligentă! Omul poate trăi fără să mănânce câteva săptămâni, e adevărat, dar asta nu înseamnă că organismul lui nu se resimte.

Google Plus Florin Chilian a reușit să șocheze pentru modul în care a reușit să topească, într-un timp scurt, kilogramele acumulate. Solistul a ținut o dietă agresivă, aidoma cunoscutei doctorițe Monica Pop, bazată doar pe Pentru că n-a avut răbdare să slăbească în timp, Florin Chilian 50 de postul cu apa slabire a ținut o dieta agresivă cu apă și cafea, aceeași urmată de medicul Monica Pop.

Artistul a slăbit nu mai puțin de 13 kg într-un timp record, 15 zile, și a ajuns să cântărească de la la 93 kg.

Foamea, un medicament. Unii medici susţin că înfometarea este o metodă de prelungire a vieţii

Unii îi spun dieta fasting. Nu încercați această «dietă» dacă sunteti sensibili cu inima. Este cumplit de greu.

postul cu apa slabire

Ziua a treia și a cincea sunt teribile. La mine se pare că doar asta funcționează pentru că vreau repede, imediat și mai ales pentru că nu am răbdare sau echilibru în ce fac Florin Chilian a dat jos 13 kg cu ajutorul unei diete pe care medicii nu o recomandă nimănui foto: arhiva personala Nutriționistul nu recomandă dieta cu apă postul cu apa slabire cafea a lui Florin Chilian Oana Dumitrache, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, nu recomandă dieta cu apă și cafea urmată de Florin Chilian.

Ne știm foarte bine.

Preot: Cei care se vaccinează să nu se învrăjbească cu ceilalți Mihaela Bilic, medic nutriționist: Frumos subiect, dacă nu îl denaturăm și nu îl reinterpretăm. Adică, acum rafturile supermarketurilor au kilometri cu produse de post, și atunci faptul că tu ești sătul, mâncând ca în perioada de dulce, doar că mănânci produse care nu sunt de origine animală, strică esența postului.

Îl cred în stare de orice. I-am dat niște sfaturi.

postul cu apa slabire

I-am explicat să țină dietă câteva zile, dacă vrea să țină cu lichide… Pentru că organismul își ia din resurse în clipa în care omul nu mai mănâncă și se alimentează numai cu lichide.

Dar practic, în acest caz, slăbirea nu se face din stratul de grăsime, ci din țesutul muscular, ceea ce poate duce la mari probleme de sănătate", avertizează nutriționistul Oana Dumitrache.

Astazi am 30 de zile de post din 40 propuse

Corpul trebuie să aibă un aport de minerale și proteine, excluzând proteina animală, dar măcar vegetală. Nu recomand nici o dietă de genul acesta. După șapte zile apar deja probleme la nivel celular.

postul cu apa slabire

Monica Pop a ținut 3 săptămâni dieta cu apă și cafea Cu ajutorul dietei cu apă și cafea a slăbit și directorul Spitalului clinic de Urgențe Oftalmologice din București, Monica Popcare-și propunea să slăbească la fiecare 1 ianuarie. Însă a dat lovitura când a început să slăbească spectaculos. Cu această dietă, soră cu moartea. A slăbit aproape jumătate din greutatea pe care o avea.

postul cu apa slabire

Mulți au crezut că e bolnavă și chiar și soțului ei îi era teamă ca medicul să nu se îmbolnăvească. Monica Pop, înainte de a slăbi 40 kg foto: Adevărul Cu o ceaşcă de cafea neîndulcită timp de nouă zile și apă, aşa a început lupta cu kilogramele în plus a directorului Spitalului de Oftalmologie din Capitală, prof.

postul cu apa slabire

Monica Pop. Totul a pornit la 1 ianuariede la o bluză mărime mai mică în care nu intra. Monica Pop, de nerecunoscut după ce a slăbit 40 kg foto: Click!

postul cu apa slabire

Mai târziu, bluza i-a devenit mare. A slăbit peste 40 de kg în nouă luni și a ajuns să cântărească 60 de kg fără să apeleze la vreun specialist, fiind propriul ei nutriționist. Citește și:.

De asemenea, este bun şi pentru detoxificarea organismului şi slăbit. Condiţiile de trai au crescut, însă şi pretenţiile, stresul şi s-a ajuns din păcate, la procesarea hranei. Aceasta acum este plină de E-uri. Asta pentru că se mizează pe cantitate, nu pe calitate. Gurile de hrănit s-au înmulţit şi se crede că nu ar mai exista suficiente resurse pentru a hrăni atâta populaţie.

discuții